Q Society

10 cărți LGBT pe care trebuie să le citești

Există  nenumărate motive pentru care toți ar trebui să citim. Indiferent de motiv, dacă ne vom face un obicei din citit, finalitatea va fi că vom avea o viață mai bună. Fără să ne dăm seama vom învăța să luăm decizii mai bune, ne va ajuta să ne înțelegem mai bine (pe noi și pe ceilalți) și ne va ajuta să ne menținem un o stabilitate emoțională. Acest lucru este esențial, mai ales pentru persoanele LGBTQI care uneori trebuie să se înțeleagă pe sine mai bine și să își găsească un confort interior. 

 

Q Society a făcut o listă de 10 cărți LGBT pe care merită să le citești, fie că faci parte din comunitatea LGBT sau nu. Recomandările se bazează atât pe experiența noastă personală după citirea acestor cărți cât și pe alte articole, pe care le vom lăsa la finalul articolului nostru. Din păcate, unele volume nu au fost traduse în Limba Română însă dacă în viitor formăm atât în orașul Iași cât și în țara noastră o cultură a cititului, cu precădere a cărților cu tematică LGBT, vor exista mai multe traduceri. 

 

Înainte de a începe lista, vrem să menționăm că nu există un TOP sau o ordine. Vedeți ceva ce vă place? Cumpărați și citiți. 🙂

„Un Spațiu doar al Nostru”

Povești de Dragoste LGBTQ”, o antologie de 20 de povești de dragoste queer, ilustrate, coordonată de Luca Istodor. Antologia va apărea în octombrie la Editura Hecate. 

Link Carte

Cântul lui Ahile

Cântul lui Ahile, primul roman al Madelinei Miller, tradus in peste patruzeci de limbi, a primit in 2012 Orange Prize for Fiction si a fost declarat de The New York Times bestsellerul anului. Aici este prezentată iubirea între un semizeu cotat drept cel mai mare războinic din toate timpurile (Ahile) și un tânăr prinț, alungat de tatăl său după ce omorâse un alt băiat care l-a respins din cauza aparenței sale. 

 

Link Carte

Portretul lui Dorian Gray 

Portretul lui Dorian Gray, scris de Oscar Wilde este singurul roman al autorului care a fost dus la bun sfârşit. Acesta a fost publicat pentru prima dată în limba engleză în anul 1891 într-o revistă literară și demosntrează felul în care omul tânjeşte după lucruri trecătoare şi pierde esenţa de aparenţe. Viaţa devine inutilă atunci când sufletul cuiva este otrăvit de vanitate şi putere, de întuneric şi putreziciune. De câte ori nu există riscul ca şi noi să cădem în ispitele pe care le trăieşte Gray, tânjind să fim mai frumoși, mai deștepți și să fim înconjurați de oameni la fel? În roman există aluzii la homosexualitatea pictorului Basil Hallward, iar Dorian Gray își exprimă ferm opțiunile. „Fericirea? Cine are nevoie de fericire? Eu nu caut decât plăcerea” spune acesta. Mai mult, pe lânga cartea cenzurată care se găsește în toate librăriile noastre, se poate găsi și citi manuscrisul original care conține mult mai multe scene homoerotice dintre Basil și Dorian.

 

Keeping You A Secret (Engleză)

Această carte spune povestea de dragoste dintre două fete de liceu. Este impresionant modul în care scriitoarea surprinde confruntarea unor mentalități diferite, când vine vorba despre sexualitatea unei persoane. Mama lui Holland își dorește ca fiica ei să meargă la o universitate cu reputație, să întâlnească un bărbat care să o facă fericită, să aibă o slujbă bine plătită și o familie frumoasă. Însă, după ce Holland o cunoaște pe Cece Goddard și se îndrăgostește de ea din prima clipă, traiectoria vieții sale se schimbă pentru totdeauna.

 

Link Carte

Jazz pentru iguane

Jazz pentru iguane e primul volum relevant de poezie în cheie LGBT din România. Dar interesul sau nu se limiteaza la acest context sociopoetic amplificat de apropierea unui referendum pentru familie. Răzvan Andrei este un milenial născut la Galați, descriindu‑se drept „pictor & poet, profet minoritar și gurmand slim-fit“. După ce a absolvit liceul teologic, a urmat cursuri de Filozofie și Istoria și Teoria Artei, la București.

 

Link Carte

Carol

O întâlnire întâmplătoare între două femei singure, de condiții diferite, duce la o poveste de dragoste pasională în acest roman-cult scris de Patricia Highsmith. Therese, o tânără vânzătoare într-un mare magazin, care visează la o viață mai bună, și Carol, o femeie înstărită aflată în mijlocul unui divorț amar, abandonează rutina apăsătoare de zi cu zi, alegând libertatea de a călători și dragostea neconvențională. Dar fericirea nou descoperită este spulberată atunci când Carol este obligată să aleagă între fetița ei și noua sa iubită.

 

Link Carte

Will Grayson, Will Grayson

Will Grayson, Will Grayson a intrat direct pe locul 3 în lista de bestseller young fiction New York Times, fiind prima carte cu personaje gay inclusă vreodată în listă. Într-o seară îngheţată, în cel mai neaşteptat loc din Chicago, doi adolescenţi – având amândoi numele de Will Grayson – sunt pe cale să-şi intersecteze paşii. Pe măsură ce lumile lor intră în coliziune şi se împletesc, cei doi Will Grayson descoperă că viaţa îi poartă în direcţii noi şi surprinzătoare: aventuri romantice şi punerea în scenă a celui mai de succes musical din istoria liceului.

 

Link Carte

Striga-mă pe numele tău

Roman a cărui ecranizare de excepție, în regia lui Luca Guadagnino, a cîștigat 95 de distincții, printre care prestigioasele premii Oscar și Bafta pentru cel mai bun scenariu adaptat, semnat de James Ivory. Elio, un adolescent inteligent și talentat, locuiește la o vilă într-un sătuc/orășel din Italia, unde tatăl lui primește în fiecare vară câte un oaspete în scopuri academice. Oliver, americanul invitat de data aceasta, este atrăgător, nonșalant, scrie o carte de filosofie, înoată, dansează, flirtează cu localnicele și își atrage simpatia tuturor. Între cei doi se înfiripă o relație tatonantă, ezitantă, de camaraderie la început, și de pasiune și dragoste ulterior.

Știm, știm. Trebuia să includem și această carte. Chiar dacă ați văzut filmul, merită să citiți cartea. Aproape un sfert din final este absent în film iar micile detalii chiar schimbă povestea. 

 

Link Carte

“Tomorrow Will Be Different: Love, Loss, and the Fight for Trans Equality” (Engleză)

La fel ca autoarea acestei cărți, acest memoriu este unul curajos, puternic și inspirațional. Subiectul este centrat pe povestea personală lui McBride și pe acceptarea persoanelor transgender. La 26 ani, McBride a fost prima femeie trans care a vorbit în fața unui audiențe, la o convenție a unui partid politic din Statele Unite. Ulterior, ea a devenit prima persoană transgender care a ocupat un post de senator în această țară.

 

Link Carte

Camera Veselă

Autobiografia lui Alison Bechdel, structurată sub forma unui roman grafic, pune accentul pe relaţia tensionată cu tatăl ei, un fost profesor de literatură engleză şi apoi proprietar al unei firme de pompe funebre, poreclită de către familie „Casa veselă“. Cartea spune o poveste despre ce faci atunci când îți dai seama că ești gay: ascunzi asta și trăiești reprimat, așa cum face dl. Bechdel, sau, așa cum face Alison, îți accepți identitatea și pui umărul, prin propria viață, la facerea unei lumi mai tolerante și mai libere.

 

Link Carte

Comments:

  • Matei

    Luna acesta a aparut un roman gay, se numeste Ne_Traditional, si prezinta povestea unui cuplu format dintr-o lesbiana si un homosexual. Am vazut postari pe Fb.. Este scris de Teo Savin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *